„Cel mai mare scriitor român pe care l-a ivit până acum timpul”, aşa cum scria Nicolae Iorga în 1909, piscul romantismului de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu, „Poetul Nepereche”, cum avea să-l numească George Călinescu, poetul care a dat măsura geniului creaţiei româneşti, ca valoare absolută, înscriindu-se, potrivit aprecierii lui Tudor Vianu, alături de Dante, Goethe, Shelley, Hugo, în galeria valorilor universale, este sărbătorit cum se cuvinte printr-o carte-document, o carte reprezentativă, binevenită, fidelă, în termeni proprii, Geniului Eminescu, de folos cititorului modern. O carte de excepţie, ce oferă posibilitatea de contact continuu cu ceea ce înseamnă „nevoia de cultură” şi de comunicare cu timpul culturii române, a văzut lumina tiparului cu binecuvîntarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ediţie trilingvă - română, engleză şi franceză, străluminată de „Centrul Cultural Spiritual Văratic” şi Editura „Muşatina”. Emilia Ţuţuianu, psiholog, poet, editor, om de cultură, inginerul Dorin Dospinescu şi jurnalistul Victor Roncea, coordonaţi de stavrofora Iosefina Giosanu au încredinţat circuitului cultural naţional un ilustru album omagial, dedicat celor 170 de ani (2020) de la naşterea „Poetului Nepereche”, cu o prefaţă semnată de Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române. Traducerea textelor în engleză şi franceză este realizată de Mihaela Gheorghe, ilustraţia albumului - Cristina Nichituş-Roncea şi Dorin Dospinescu, Grafica - Constanţa Abălaşei.
„Un album despre Eminescu, la peste 170 de ani de la naşterea sa, despre Eminescu şi Veronica, despre Eminescu şi Creangă, despre Eminescu şi gura de rai moldavă, nu poate să fie decît o sărbătoare a spiritului… Centru Cultural Spiritual Văratic, locul în care s-a contopit cu pământul şi cu cerul Veronica Micle, prin maica stareţă, Stavrofora Iosefina Giosau şi doamna Emilia Ţuţuianu, ne încântâ şi ne descântă cu lumea lui Eminescu, surprinsă prin natura umană şi divină a mânăstirii. Din acest spaţiu sacru, viaţa şi creaţia scriitorului ni se dezvăluie în chipuri şi icoane, aşezate sub semnul eternităţii”, consemnează în grăitoarea prefaţă, academicianul Ioan- Aurel Pop.
Albumul omagial se deschide cu excursul motivaţional al IPS Ioachim, care centralizată ideea că Eminescu trebuie abordat prin prisma credinţei şi a evlaviei, ştiut fiind că „a îmbinat poezia şi cântarea poetică cu limba Cazaniilor şi a Bibliei”. IPS Ioachim ne îndeamnă să apelăm la poetul nostru naţional pentru a ne defini credinţa, cultura, neamul şi sufletul naţional. Continuînd lectura, vom putea descoperi texte capabile să purifice mintea şi sufletul, autorii, stavrofora Iosefina Giosanu, Emilia Ţuţuianu, Mihai Cimpoi, Ilie Bădescu, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Veronica Balaj, Dan Toma Dulciu, Petruş Andrei şi Gheorghe Simon, reuşesc să transfere textelor lumina ideilor proprii, devenind ei, înşişi, nişte mateini într-o acţiune de restituire, ce ţine exclusiv de o datorie de conştiinţă faţă de marele geniu Eminescu.
În manieră proprie, fiecare dintre autori, în mod pilduitor şi profund, axîndu-se pe ideea potrivit căreia, prin formele nepieritoare ale artei, omul reuşeşte să învingă vremelnicia existenţei sale şi chiar eternitatea timpului, au creat şi întreţin focurile prezente ale Fenomenului Eminescu, subliniind că Poetul Nepereche rămîne un Orfeu modern care, prin cîntecul lirei sale, va însufleţi veşnic moştenirea de preţ lăsată generaţiilor. O contribuţie aparte la realizarea volumul omagial este adusă de condeiul psihologului Emilia Ţuţuianu, care semnează nu mai puţin de şase texte, care vorbesc despre anotimpurile personalităţii lui Eminescu, devenită conştiinţă a culturii noastre, înscrisă de la sine în fiecare vîrstă, în fiecare generaţie, intrată în alcătuirea noastră pentru totdeauna. Volumul omagial „Anotimpurile poeziei lui Eminescu la Văratic” este îndemnul autorilor de a comunica adevărat şi sincer cu opera marelui poet naţional, îndemnul de a-l cunoaşte pe Eminescu în toate ipostazele: poet, traducător, om de cultură desăvîrşit. În ipostazele de publicist şi prozator şi, în dubla natură, de „gînditor la problemele ultime”, unde nu încape loc decît pentru elegia marii poezii, dar şi în ipostaza de om cu faţa spre realitatea timpului său, cu interes pentru istorie, pentru limba noastră, pentru realităţile economice ale timpului, pentru statistică, pentru lumea în „marginea ei”, pe care s-a străduit să o lumineze cu Luceferii şi cu arheii săi, încît Eminescu trebuie să fie astăzi mai actual decît oricînd.
Autorii ne transmit că întîlnirea cu Eminescu, „românul absolut”, cum îl numea Petre Ţuţea, trebuie să fie o chestiune de vibraţie naţională. Că trebuie să ne amintim nu doar în ceasul cardinal al naşterii şi morţii sale de „Atât de frageda Floare albastra” de pe „Lacul” înfiorat de undele nemuririi. Trebuie să batem mai des la curtea „Anotimpurilor eminesciene”, în conştiinţă cu ecuaţia elementară a „Dor”-ului de Eminescu, salvînd, precum autorii sus-menţionaţi, geniul de uitare, aşa cum pe Faust îl mîntuise nu credinţa sau isprava ştiinţifică, ci indurarea lui Greetchen. Pentru că trecerea geniului Eminescu prin lume a lăsat, ca şi trecerea lui Hyperion, o dîră de lumină în „cercul nostru strîmt”. Să ne bucură că în istoriografia eminesciană, autorii de la Centrul Cultural Spiritual Văratic au înscris încă o filă de neuitare din vredniciile lor cărturăreşti. Acest lucru dovedeşte că spiritul românesc a avut dintotdeauna şi are păstori buni şi este o cetate a unirii, a dragostei pentru cultura şi geniul naţional. Volumul omagial nu comportă o analiză literară, trebuie consemnat ca atare, apoi deferit cititorilor.
E o imensă satisfacţie să ţii în mîini o asemenea carte valoroasă, amprentată de creaţia marelui Eminescu. Satisfacţia de putere poate fi asemănătoare aceleia simţite de Goethe cînd a aflat despre isprava unui naturalist englez căruia i-a reuşit încercarea de a clasifica norii după „tipuri”. Nu vom trece cu vederea sporul de cultură al volumului de faţă, nici înţelesul originar, de document masiv care poate întregi conştiinţa culturală a neamului cu netăgăduite sporuri. Volumul omagial dedicat lui Mihail Eminovici este salutar pentru aceste timpuri culturale în pericol, cînd noile programe educative au venit din afară impregnate cu polei nefast, dar imperceptibil, cu rigori şi înjghebări inadecvate fiinţei naţionale, care îî ţin pe tineri legaţi, îi desprind de natura lor divină-creativă, de cultura şi tradiţia neamului.
